Domnişoara busolă stricată

Îşi spune astfel şi îşi dă o palmă în gând. O apucă râsul. Agresivitatea nu e chiar metoda ei preferată. În schimb, ştie clar că ar merita o palmă care să o clatine şi să o scoată din starea asta. Şi chiar trebuie să râdă în acest moment?! E chiar aşa inevitabil râsul ăsta isteric?

Asta îi aminteşte de el…care, deşi o cunoştea bine, niciodată nu-i deosebea râsul isteric de râsul sincer. Eşua de fiecare dată în a-i simţi tensiunea şi durerea din acel râs. Nu o miră că acum el nu mai ia parte la niciun fel de râs de-al ei..  Da, şi pentru că el a dispărut din peisaj, busola ei a găsit momentul potrivit să-i demonstreze cât e de stricată.     De trei ori!

Prima dată a fost sub înfăţişarea începutului precaut şi matur. Detecta şanse acolo unde, mai târziu, nu putea concepe motivul pentru care şi-ar dori vreodată să fie!!!
A doua oară s-a manifestat sub forma tinerescului aruncat cu capul înainte. Aceeaşi poveste, impresie de şanse mari la răsărit şi dezamăgire la apus.
Şi, nu în ultimul rând, în al treilea epic mod al reaprinderii unei flăcări de mult stinse. Sau mai bine zis, al exhumării unui cadavru, numai pentru a-şi reaminti cauza morţii.

Cele trei eşecuri nu o răvăşesc defel. O deranjează că n-a intuit lipsa de potenţial din aceste încercări. Mai mult, o enervează faptul că ea chiar vedea mari oportunităţi în legăturile astea patetice. Hm, trage concluzii cam dereglate uneori!
Când vine vorba despre dragoste (sau despre “treburi pentru doi”, cum o numeşte ea), o părăseşte logica. Ba nu! problema adevărată este alta. Urăşte să facă planuri. Nu-i place să-şi schematizeze dragostea.. Aşa că a ajuns să se bazeze numai pe sentimente şi intuiţie. Lucru rău, foarte rău, din câte s-a dovedit.

Şi toate gândurile astea pentru că i s-a ivit o nouă şansă.
Fapt lipsit de explicaţie, un anume caz s-a sustras procesului de filtrare al busolei stricate.
Aşadar, se întinde în faţa ei un drum nou ce are un potenţial (real!) mare.
Şi vrea să-l strabată! Pe vârfuri, în fugă, în paşi de dans sau în genunchi..!!
E gata să facă ceva cu busola asta pentru a nu-i bloca şansele. Din câte vede ea, singura soluţie este să-şi împace raţiunea cu sentimentele. Să le unească şi să le transforme în acul unei noi busole. Ah, şi ce emoţii are…

Inventia "Te iubesc" - ului

Te iubesc - scurtă expresie declarativă, uşor de rostit, însă dificil de ajuns în stadiul în care s-o poţi folosi. Are un sens universal valabil şi o putere surprinzătoare.

Mi-am lăsat imaginaţia la joacă şi a venit înapoi cu o teorie haioasă şi julituri în genunchi. S-a plimbat pe sub paturile îndrăgostiţilor şi a realizat că Te iubesc-ul este mai mult o unealtă.
E serioasă relaţia pe care o ai? Cum, nu ştii? Păi, a ajuns în stadiul Te iubesc-ului?
Sau:
Cât de serios şi de încredere e partenerul tău? Adică, îţi spune frecvent că te iubeşte? O spune sincer, înfocat? O spune în momente speciale sau numai când urmăreşte să obţină ceva?
Şi cazul mai trist:
A ajuns relaţia ta în stadiul în care Te iubesc-ul e un fel de scuză sau înlocuieşte espresia “sunt un prost”? Iartă-mă, te iubesc. Dar ce vrei să fac dacă te iubesc? Promit să nu mai fac, te iubesc.
Acum, că am văzut cum Te iubesc-ul poate lua pulsul unei relaţii, să ne întoarcem în timp, înainte ca formula magică să fie rostită pentru prima dată.

Erau vremuri ale abundenţei verbale. Oamenii aveau vocabulare bogate, îndrăgostiţii erau romantici până la os. Declaraţiile lungi şi frumoase, pline de sentiment şi sirop pavau o cale sigură către inimile domnişoarelor. In astfel de vremuri, cei cu o imaginaţie mai puţin bogată sau cu o timiditate inhibatoare, cucereau mult mai greu (spre deloc) junele disponibile. De asemenea, momentele în care îndrăgostiţii îşi luau rămas bun, ritualul de convingere înainte de a trece la acţiune durau extrem de mult. Omenirea suferea de pe urma lipsei unei formule magice care să topească inima fetelor pe loc şi să deschidă orice poartă.

Aşa că, îndrăgostiţi de seamă s-au adunat să-şi pună minţile subjugate plăcerilor inimii la gândit şi să găsească un mod eficient de a rezuma o întreagă declaraţie în câteva cuvinte. După lungi frământări, au realizat că Te iubesc rezumă cel mai bine orice declaraţie de dragoste şi orice pasiune mistuitoare care nu poate fi explicată.
Au dat muritorilor de rand aceasta descoperire și, de atunci, un rămas bun devenea mai scurt, el se pierdea cu corabia pe mare în timp ce ea flutura înlăcrimată o batistă şi-i striga că-l iubeşte. Tineri arşi de pofte trupeşti spuneau rapid “ Te iubesc” şi infocau inimile domnişoarelor pe loc, putând să treacă mai repede la partea în care se face dragoste.

Lăsând gluma la o parte, Te iubesc-ul este minunat!!! A fost folosit atât de mult şi tot nu a devenit banal, încă poate topi inimi şi aduce zâmbete. Atunci când e folosit cu cap şi în slujba inimii, are un efect puternic şi înduioşător.
Cred că această putere a Te iubesc-ului va supravieţui atâta timp cât pe lume vor mai fi îndrăgostiţi.

Anii au trecut în zbor şi lumea le-a uitat Da, da…NU, NU!

Nicidecum! Celebre piese folk încă sunt cântate de tineri şi persoane contemporane cu naşterea acestui curent, fie într-un loc precum Sala Palatului, fie într-un mic club precum Fire, întotdeauna la unison şi vrăjiţi de farmecul lor.

E uimitor cum ne fac plăcere de fiecare dată când le auzim, iar aceşti simpli şi frumoşi artişti le cântă cu o pasiune ce nu ţine cont de trecerea timpului.

Pe de altă parte, lipsa de pricepere a oamenilor de la “butoane” care nu reuşeau să regleze instrumentele pe placul cântăreţilor sau o boxă căzută în capul unei fete, nu au reuşit să strice atmosfera şi nici să încurce profesionalismul invitaţilor. Domnul Mircea Baniciu a chemat-o pe rănită să-i ofere un pupic pentru vindecare şi totul a revenit la normal. Aceste mici incidente nu l-au împiedicat să-şi exprime dorinţa de a reveni în clubul cu pricina, un artist adevărat cântă oriunde fanii îl aşteaptă, fără a ridica pretenţii inutile pentru propriul confort şi jubilaţia ego-ului.

Mă întreb: la concertul căror artişti autohtoni, apreciaţi în prezent, vor merge copiii noştri peste 20 de ani? Îmi răspund tristă: mă tem că tot ce a fost mai frumos şi mai valoros s-a scris şi s-a cântat, deja! Mă tem că suntem blestemaţi ca, indiferent de talentul şi pasiunea deţinute, să nu putem găsi  un mod de a completa operele coloşilor care ne-au precedat!

Nuanţele prieteniei

Am făcut un lucru căruia abia apoi i-am conştientizat importanţa. Supărată fiind, i-am dat un mesaj prietenei mele prin care îi explicam situaţia şi….şi atât. Nu am întrebat-o ce face, nu i-am trimis nici măcar un pupic sau o urare de zi bună. Nu am făcut-o din nesimţire ci doar pentru că nu mi-am dat seama şi…şi pentru că pot! Nu i-am mai dat un telefon de ceva timp şi mesaj de vreo 2 zile. Faţă de ea, nimic nu mă constrânge să fac ceva ce nu-mi doresc. Dacă nu o sun 2 săptămâni, nu-mi bate obrazul pentru că prietenia nu constă în telefoane periodice şi bârfe la ore fixe! Prietenia de suflet e o libertate extrem de plăcută în care nu poţi fi judecat greşit pentru că nu te supui standardelor acceptate/aşteptate.  Nici eu nu mă supăr  pentru banalul “nu ai mai dat niciun semn” când  mult mai important e să pot apela oricând la acea persoană. Înţelegerea dintre noi, gusturile şi pasiunile asemănătoare, anii în care am crescut împreună, plăcerea de a vorbi şi a ne vedea oricând  se poate, toate mă fac să înţeleg de ce numai o singură persoană se potriveşte cu adevărat descrierii. O prietenie adevărată are nevoie de timp să se fundamenteze şi de o potrivire greu de întâlnit. Ea începe devreme, după o vârstă oamenii sunt mult mai critici şi mai puţin dispuşi să-şi deschidă sufletul. Oricâţi prieteni ţi-ai dori, nu te poţi face îndrăgit cu forţa şi nici nu poţi să fii o parte importantă din viaţa lor doar pentru că vrei.

De aceea am o singură prietenă adevărată! Mi-a fost greu să devin şi pentru alţii ceea ce sunt pentru ea, cei care au deja o prietenă-două foarte bune, nu mai “au nevoie” şi de altele! ]

P.S. Nu–mi plac jumătăţile de măsură, ca prietenă, nu vrea să fiu doar o persoană cu care te înţelegi bine şi care ţi se pare ok. Vreau să ţii la mine, să-mi ceri sfaturi, să-ţi împarţi bucuriile cu mine şi să simţi că te ajută prezenţa mea.

Modă şi stil, still haven’t found what I’m looking for

Da, caut o revistă, un articol care să-mi spună: “ Toamna asta se poartă ceea ce ţie îţi place şi ceea ce ţie îţi stă bine!” Sunt curioasă dacă va exista un asemenea articol vreodată..În schimb, găsesc tot felul de articole în care sunt prezentate lucruri “must have”! Zău? Cine spune?

“Must have” ăsta ce este, de fapt? Un cod pentru “hai să fim cu toţii la fel că aşa e la modă” ?

Nu trebuie, cumva, să fie un sentiment puternic atunci când vedem ceva, orice, care ne place şi să strigăm înăuntrul nostru “I must have it!” ?

De ce trebuie să poarte doamnele şi domnişoarele (cu pretenţii de la aspectul propriu) ochelari de soare cu lentile mari patrăţoase? Oare se vând împreună cu oglinzi care te arată frumoasă în orice situaţie?  Dacă nu, atunci nu înţeleg ce le face să creadă că a semănă cu o muscă sau cu un extraterestru e ceva de dorit. (asta pentru că, peste ceva timp, va veni primăvăra şi sezonul de purat ochelari de soare chiar si în metrou)

Vă spun eu ce e la modă:companiile plătesc revistele pentru reclame, revistele fac reclamă, cititorii cumpără, companiile au vânzări  şi uite aşa se învârte banul şi orice altceva nu contează, cu atât mai mult pentru revistele care dau sfaturi. 

P.S. Cred că la faza cu ochelarii de soare sunt un pic în urmă. Parcă acum se poartă ăia cu rame ca de tocilar anii ’90 . Asta e, nu sunt în tendinţe.